Printre documentele lui Churchill care vor fi disponibile publicului larg se numără rapoarte şcolare, schiţe ale celebrelor discursuri ţinute în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial sau facturi pentru trabucuri, scrie Guardian.
Arhiva se afla la Churchill College, Cambridge, şi include scrisori personale, corespondenţe cu oameni de stat (regi, preşedinţi, generali), dar şi documente din care reiese clar pasiunea fostului premier al Marii Britanii pentru brandy.
De asemenea, pasionaţii de istorie pot afla comentariile pe care însuşi Churchill le făcea propriilor discursuri sau documente care arată îngrijorarea MI5 că trabucurile sale ar putea conţine otravă sau explozibili.
Arhiva digitală este publicată de Bloomsbury şi poate fi accesată şi de la distanţă. Pentru acest lucru, universităţiile, biblioteciile şi celelalte instituţii interesate vor fi nevoite să plătească un abonament anual care începe de la 1.120 de lire sterline.
Allen Packwood, directorul arhivei de la Churchill College, a declarat că această arhivă reprezintă „cea mai importantă colecţie de documente din epoca modernă”.
„Sunt puţine personalităţi mai importante în istoria secolului XX decât Winston Churchill. A face accesibilă arhiva sa savanţilor şi studenţilor din întreaga lume va oferi noilor generaţii oportunitatea unei înţelegeri profunde nu doar a personalităţii lui Churchill, ci şi a vremurilor tumultuoase în care a trăit”, a precizat David Woolner, cercetător la Roosevelt Institute din SUA.