UPDATE Israelul vrea să difuzeze pe Internet lucrările de la Esplanada MoscheilorAutoritatea pentru Antichităţi, care gestionează activităţile arheologice de pe şantier, "examinează posibilitatea instalării, la începutul săptămânii viitoare, a unor camere care să transmită în timp real imagini cu operaţiunile arheologice", a declarat purtătorul de cuvânt al instituţiei Osnat Gouez. Deputatul israelian, Israel Hasson, este de părere că iniţiativa ar dovedi ţărilor din lumea arabă că lucrările nu aduc nici un prejudiciu moscheilor.
Confruntările între credincioşii musulmani şi poliţia israeliană au continuat vineri, atât în împrejurimile moscheii al-Aqsa, cât şi în mai multe zone din Oraşul Vechi din Ierusalim. Mai multe zeci de credincioşi musulmani s-au baricadat în moscheea al-Aqsa, după ce poliţia israeliană a intervenit în forţă, pentru a dispersa musulmanii care protestau faţă de lucrările arheologice din zonă. Cinci tineri arabi au fost arestaţi în apropiere de Muntele Templului. Poliţia a anunţat că mai mulţi membri ai forţelor de ordine au fost răniţi de protestatari cu pietre, iar credincioşii evrei care se rugau în apropiere au fost evacuaţi.
Al-Aqsa este cel de-al treilea loc sacru al musulmanilor, după Mecca şi Medina.
În urmă cu câteva zile, ministrul israelian al Apărării, Amir Peretz, i-a adresat premierului Ehud Olmert o scrisoare în care îi arată care sunt riscurile continuarii construcţii. El spune că aceasta provoacă distrugeri şi duce la tensiuni în lumea arabă, cu atât mai mult cu cât evenimentul are loc într-un moment în care Israelul încearcă să calmeze situaţia cu palestinienii şi cu ţările arabe.
De asemenea, Amos Gilad, preşedintele biroului politico-militar din cadrul Ministerului Apărării, a explicat că preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, şi premierul Ismail Haniyeh sunt pe punctul de a ajunge la o înţelegere, la Mecca, referitoare la un Guvern de uniune naţională, iar o întâlnire între Olmert şi Abbas urmează să aibă loc în următoarele două săptămâni. El şi-a exprimat îngrijorarea că proiectul nu a fost realizat prin coordonare cu Iordania. Se pare că Peretz ar fi aflat târziu despre decizia începerii lucrărilor şi nu a fost consultat în această privinţă.
Ca răspuns la scrisoarea lui Peretz, biroul premierului a anunţat că lucrările "se desfăşoară în coordonare cu toate părţile, inclusiv alte ţări, oficiali musulmani importanţi şi organizaţii internaţionale. (...) Activitatea este efectuată de profesionişti, cu o transparenţă deplină, în întregime pentru siguranţa vizitatorilor".
Antena3.ro