Numărul palestinienilor uciși a ajuns la 252 vineri dimineața, în timp ce Israelul a lansat o intervenție terestră în a 11-a zi a operațiunii sale destinate să determine încetarea tirurilor cu rachete care îi vizează teritoriul, informează AGERPRES.
Printre persoanele ucise la Rafah de tirurile israeliene figurează patru persoane, între care un bebeluș de cinci luni, a declarat purtătorul de cuvânt al serviciilor de intervenție palestiniene, Ashraf al-Qudra.
Potrivit unei surse din Organizația palestiniană pentru drepturile omului, cu sediul în Gaza, peste 80 % din victime sunt civili.
Circa 1.920 de palestinieni au fost răniți de la declanșarea operațiunii de represalii israeliene în 8 iulie.
1.150 de rachete au fost lansate în direcția Israelului, dintre care doar 311 au fost interceptate de sistemul de apărare antirachetă Iron Dome.