Luxul este un cuvânt care a fost reinventat în China. Oamenii muncesc mult, construiesc mult, se distrează şi cumpără mult. Toată această uimitoare evoluţie are un efect extrem: aerul este mai mult decât poluat, iar copiii mici se îmbolnăvesc frecvent de cancer la plămâni.
În trecut, cancerul la plămâni era reprezentat de un bărbat de 60 de ani, fumător înrăit, însă astăzi cifrele s-au schimbat dramatic.
Cel mai tânăr pacient bolnav de cancer, din China este o copilă de 8 ani de zile, din provinci Jiangsu - una din cele mai poluate regiuni ale ţării.
Un alt caz care i-a şocat pe medici este cel al unei adolescente de 14 ani din Shanghai, fiica a doi nefumători.
În China, din ce în ce mai multi oameni renunţă la fumat.
"Este trist şi şocant deopotrivă când pui diagnosticul de cancer la plămâni în cazul unor tineri care nu au fumat niciodată", a declarat dr. Bai, specialist oncolog de la un spital din Shanghai.
Potrivit ultimelor statistici publicate de OMS, în china poluarea aerului este de 12 ori mai ridicată decât cotele admise în orice altă ţară civilizată.