Antena 3 CNN Externe Apeluri mai ieftine pe teritoriul UE

Apeluri mai ieftine pe teritoriul UE

Apeluri mai ieftine pe teritoriul UE
07 Iun 2007   •   16:10

Miniştrii telecomunicaţiilor din Uniunea Europeană au aprobat joi reglementările privind reducerea tarifelor de roaming, reglementări ce vor intra în vigoare la sfârşitul acestei luni. În primul an, tariful maxim pentru efectuarea unui apel în străinătate va fi de 49 de eurocenti pe minut, în timp ce apelurile recepţionate vor costa maximum 24 de eurocenţi pe minut. În următorii 2 ani, tarifele vor scădea până la 43 de eurocenţi, respectiv 19 eurocenţi pe minut.

Companiile de telefonie mobilă s-au opus în mod deschis reglementării preţurilor, susţinând că măsura va afecta investiţiile în reţele precum şi concurenţa, iar tarifele vor scădea oricum.

Antena 3

×
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
x close