Fostul premier britanic Tony Blair nu se zgârceşte atunci când vine vorba despre copiii săi. Şi şi-a propus ca, indiferent de costuri, să îi aşeze pe toţi la casa lor. Şi ce casă! Recent, fostul premier i-a cumpărat fiului său Nicky un apartament de lux în centrul Londrei care a costat peste un milion de euro. Şi a fost plătit cu banii jos.
Casa lui Nicky Blair este a şasea proprietate a familiei în Marea Britanie. Apartamentul, situat pe trei niveluri, este situat în centrul Londrei şi este atât de mare încât te poţi pierde cu uşurinţă prin el. Mai ales dacă eşti încă burlac şi nu ai o familie numeroasă care să folosească cele patru dormitoare, trei băi, livingul deschis şi superba terasă în aer liber.
Precaut din fire, Nicky a luat însă în chirie mai mulţi amici. Nu se ştie dacă a recurs la acest gest ca să mai îndulcească părerea opiniei publice sau ca să-i înapoieze fostului premier o parte din banii investiţi.
Unii, maliţioşi, spun că aşa vrea să contribuie şi la el bugetul familiei mai ales acum, când Tony Blair e departe de a câştiga funcţia de preşedinte al Consiliului European.
Sprijinit de Guvernul său şi de Franţa, Tony Blair era considerat favorit în cursa pentru această funcţie. Problemele au apărut când Belgia, Olanda şi Luxemburg au transmis o notă comună în care au descris profilul candidatului ideal. Şi care nu seamănă deloc cu Tony Blair.
Observator