Glaziev a făcut referire la un acord dintre Rusia şi SUA din anul 1994 prin care Moscova a fost "garantul" suveranităţii Ucrainei după decizia Kievului de a renunţa la armele nucleare rămase din perioada sovietică.
"Occidentul trebuie să înceteze acţiunile de şantaj şi intimidare. E o presiune foarte mare", a continuat consilierul preşedintelui Vladimir Putin, subliniind că, aparent, Statele Unite ar miza pe o "lovitură de stat" în Ucraina.
Ucraina se confruntă cu o criză politică fără precedent după ce Administraţia Viktor Ianukovici a refuzat, în noiembrie 2013, semnarea unui acord de asociere cu Uniunea Europeană, preferând apropierea de Rusia. Protestele s-au intensificat de aproximativ o lună, în contextul adoptării unor legi care permiteau dispersarea brutală a manifestaţiilor. Legile controversate au fost ulterior abrogate.