Antena 3 CNN Externe Anunțul făcut de SUA, după ce au recunoscut că au supraevaluat ajutorul militar trimis în Ucraina

Anunțul făcut de SUA, după ce au recunoscut că au supraevaluat ajutorul militar trimis în Ucraina

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 13:49 21 Iun 2023 Modificat la 13:50 21 Iun 2023
Blinken
Sursa foto: hepta

Astfel, secretarul de stat Antony Blinken a anunțat, miercuri, un nou ajutor economic, acordat de SUA, în valoare de 1,3 miliarde de dolari.

Blinken (foto) a anticipat că Rusia suporta, în cele din urmă, costurile distrugerilor provocate de invazia sa.

"În timp ce Rusia continuă să distrugă, noi suntem aici pentru a ajuta Ucraina să reconstruiască viețile oamenilor, țara, propriul viitor", a declarat Blinken la Londra, unde are loc o reuniune internațională pentru reconstrucția țării invadate de trupele Moscovei.

"Să fim clari: Rusia provoacă distrugerea Ucrainei, iar Rusia va suporta, în cele din urmă, costul reconstrucției Ucrainei", a prognozat el.

Citește și: SUA au greșit cifrele în Ucraina. Ajutorul militar trimis Kievului a fost supraevaluat

Noul sprijin financiar american, care se bazează pe fondurile deja aprobate de Congres, se adaugă la cele 63 de miliarde de dolari reprezentând ajutorul total acordat de SUA de la începerea invaziei ruse și până în prezent.

Mai mult de jumătate din acest ajutor a venit sub formă de armament și alte forme de asistență de securitate.

Din noua sumă alocată de SUA, aproximativ 657 de milioane de dolari vor merge către modernizarea liniilor de cale ferată, a porturilor, a punctelor de trecere a frontierei și a altor elemente de infrastructură din Ucraina, pentru a ajuta țara să extindă comerțul cu Europa, a precizat Antony Blinken.

Alte 520 de milioane de dolari vor ajuta Ucraina să își revizuiască rețeaua energetică, mare parte din ea distrusă de atacurile rusești.

Secretarul de stat american a mai avertizat că "Washingtonul va fi cu ochii pe corupție" - fenomen care ar putea slăbi sprijinul Congresului SUA pentru Ucraina - și a cerut parlamentului de la Kiev să aprobe o lege împotriva monopolurilor.

×
x close