Statele Unite au denunţat joi tirurile de rachete iraniene asupra poziţiilor israeliene, susţinând 'dreptul Israelului de a acţiona pentru a se apăra', transmite France Presse.
''SUA condamnă atacurile provocatoare cu rachete ale regimului iranian, lansate din Siria contra cetăţenilor israelieni, şi noi susţinem ferm dreptul Israelului de a acţiona pentru a se apăra'', a afirmat Casa Albă într-un comunicat.
''Desfăşurarea de către regimul iranian a unor sisteme de rachete ofensive în Siria, care vizează Israelul, este o evoluţie inacceptabilă şi foarte periculoasă pentru întregul Orient Mijlociu. Gardienii Revoluţiei iranieni deţin întreaga responsabilitate pentru consecinţele acţiunilor lor nechibzuite şi facem apel către ei, precum şi către miliţiile delegate, inclusiv Hezbollah, să nu continue aceste provocări'', a adăugat administraţia prezidenţială americană.
Relaţiile dintre Iran şi Israel s-au tensionat brusc în Siria, unde zeci de obiective iraniene au fost lovite de tiruri israeliene ca represalii la un atac atribuit direct Teheranului şi care a vizat forţe israeliene.
Potrivit armatei israeliene, unitatea de elită a Gardienilor Revoluţiei însărcinată cu operaţiunile externe, Al-Qods, a lansat miercuri, la puţin timp după ora 21:00 GMT, 20 de rachete Fajr şi Grad către poziţiile de pe Platoul Golan ocupate de Israel, de cealaltă parte a liniei de demarcaţie.