Antena 3 CNN Externe Guvernul de la Chișinău a aprobat anularea „secretului offshore” în Republica Moldova

Guvernul de la Chișinău a aprobat anularea „secretului offshore” în Republica Moldova

Alexandra Ionescu
1 minut de citit Publicat la 21:46 14 Oct 2021 Modificat la 21:46 14 Oct 2021
bancomat euro
Sursa foto: Pexels

Opacitatea acționariatului multor companii din Republica Moldova deținute și controlate din offshore-uri a favorizat corupția în această țară. Puterea pro-europeană de la Chișinău a anunțat încă din campania electorală pentru parlamentare din 11 iulie că va reglementa acest aspect.

Proiectul prevede modificarea legii privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice și a întreprinzătorilor individuali.

Se va putea afla cine sunt beneficiarii unor companii din paradisuri fiscale

Astfel, în conținutul Registrului de stat al persoanelor juridice urmează să fie indicate și datele personale ale beneficiarilor efectivi, care dețin sau controlează o persoană fizică, juridică sau administratorul unei societății de investiții, o persoană în al cărei nume se desfășoară o activitate sau se realizează o tranzacție și/sau ce deține, direct sau indirect, dreptul de proprietate sau controlul asupra a cel puțin 25% din acțiuni sau din drepturile de vot ale persoanei juridice ori asupra bunurilor aflate în administrare fiduciară.

Președintele Comisiei economie, buget și finanțe, Dumitru Alaiba, unul din autorii proiectului de lege, a anunțat că inițiativa legislativă urmărește scoaterea din anonimat a beneficiarilor efectivi ai firmelor offshore.

”Cei care sub pretextul ”secretului offshore” ascund evaziuni fiscale, corupție, crime organizate, spălări de bani, atacuri raider, trebuie să fie cunoscuți. Informația despre fondatorii, administratorii, beneficiarii companiilor înregistrate în Republica Moldova este informație de interes public și orice îngrădire a acesteia este o încălcare a dreptului constituțional al cetățenilor”, a punctat deputatul.

Potrivit datelor incluse în nota de argumentare, în anii 2017-2021 (situația la 17.03.2021) în Republica Moldova au intrat 12,64 miliarde de lei din jurisdicții cu risc sporit, iar înapoi către jurisdicții cu risc sporit au fost transferați circa 198,6 milioane lei (ceea ce constituie 1,57%).

Guvernul menționează că noile prevederi vor contribui la asigurarea stabilității economice a statului, prevenirea corupției, evaziunii fiscale și spălării banilor.

În Republica Moldova, sînt înregistrate peste 500 de companii vizate de proiectul de lege

Autorii proiectului invocă şi experiența internațională, inclusiv cea din Statele Unite ale Americii, care de facto au interzis offshorurile, obligând companiile să-și divulge public beneficiarii efectivi.

×
x close