Israelul tratează cu maximă seriozitate aceste ipoteze şi a pregătit măsuri defensive, mai ales că a mai avut de-a face cu o operaţiune similară, "OpIsrael".
Anonymous a postat pe contul său de Twitter că "activitatea împotriva Israelului va fi declanşată pe 7 aprilie" şi invită toţi hackerii din lume să se alăture acestei acţiuni de proporţii.
Agenţiile guvernamentale de la Tel Aviv spun că sunt la curent cu aceste date.
"Este ceva organizat online, în ultimele zile. Acest plan se distinge faţă de atacurile anterioare prin faptul că pare organizat de grupuri afiliate Anonymous din toată lumea, ca şi cum ar fi o imensă unire de forţe globale", spune Ofir Ben Avi, directorului grupului online Guvernul Accesibil, pentru Haaretz.
"OpIsrael" a fost un atac cibernetic concentrat asupra ţintelor israeliene, în timpul conflictului armat din Gaza, din noiembrie 2012.
Peste 700 de siteuri au fost atunci afectate de atacuri simultane şi repetate, inclusiv cele care aparţineau innstituţiilor guvernamentale. Cel mai grav atacate au fost siteurile ministerului de externe, cele ale ministerului economiei şi siteul instituţiei prezidenţiale.
În cadrul aceleiaşi ofensive informatice, Anonymous a postat datele persoanale a peste 5000 de oficiali israelieni.