Antena 3 CNN Externe Angela Merkel estimează că 800.000 de refugiaţi vor ajunge în Germania în 2015

Angela Merkel estimează că 800.000 de refugiaţi vor ajunge în Germania în 2015

1 minut de citit Publicat la 18:08 05 Sep 2015 Modificat la 18:08 05 Sep 2015
merkel.jpg
Foto: Agerpres/EPA
Cancelarul Angela Merkel a declarat sâmbătă că nu există o limită pentru refugiaţii care vor fi primiţi în Germania în acest moment, şi că se aşteaptă ca cifra să ajungă la 800.000 de oameni doar până la finalul anului. 
 
Declaraţia a fost făcută chiar în timp ce mii de refugiaţi erau transportaţi cu autobuzele din Ungaria în Austria, majoritatea cu intenţia de a ajunge în Germania. 
 
Poliţia germană a raportat că cel puţin 450 de oameni au ajuns în Munchen până acum şi se aşteaptă să ajungă aproximativ 10.000 doar până la finalul zilei de sâmbătă. 
 
"Dreptul la azil politic nu ţine cont de numărul de refugiaţi", a adăugat cancelarul german, conform Sky News. "Ca o ţară puternică, din punct de vedere economic, avem capacitatea de a face tot ce este necesar". 
 
Foarte mulţi dintre refugiaţi încearcă să scape din zone de conflict, precum Siria, Irak sau Eritrea. 
 
Germania este ţara care va primi cei mai mulţi refugiaţi veniţi din sud-estul Europei şi se bucură de susţinere la nivel internaţional în acest demers. 
 
De altfel, în Germania s-au înregistrat 104.460 de cereri de azil, doar în luna august a acestui an. Autorităţile estimează că cifrele înregistrate în 2015 vor fi de patru ori mai mari decât în anul precedent.
 
Foarte mulţi dintre refugiaţi sunt atraşi de perspectivele prosperităţii financiare, beneficiile sistemului şi sistemul de legi. 
 
Merkel a insistat că Berlin poate să adminsitreze fluxul record de migranţi fără să crească taxe sau să rişte dezechilibre economice. 
 

×
x close