Fostul cancelar german Angela Merkel a declarat marţi, într-un interviu la CNN, că preşedintele rus, Vladimir Putin, a minţit-o în ceea ce priveşte peninsula Crimeea şi că apoi a trebuit să fie foarte prudentă în relaţia cu el.
Ea a fost întrebată de jurnalista americană Christiane Amanpour cum se poate negocia cu cineva pe care Merkel l-a numit un „mincinos fără ruşine”.
Angela Merkel a spus că la începutul activităţii ei de cancelar (în 2005 - n.r.), Putin „nu spunea aceste minciuni sfruntate”.
„Dar mai târziu, în ceea ce priveşte Crimeea, el a recunoscut acest lucru, că a minţit”, a spus Merkel, care a precizat că apoi a trebuit să fie foarte prudentă cu liderul de la Kremlin.
Angela Merkel a răspuns în germană în timpul acestui interviu.
Vladimir Putin a anexat ilegal Crimeea în 2014.
Angela Merkel îşi promovează cartea de memorii recent publicată „Libertate: Memorii 1954 - 2021” şi a apărut în interviuri la televiziune alături de fostul preşedinte american Barack Obama la Washington.
În cartea ei, Merkel descrie cum Putin, care ştia despre frica ei de câini, şi-a adus deliberat la o întâlnire din 2007 labradorul în sala în care aveau loc discuţiile pentru a-i crea disconfort. Purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov a spus apoi că Putin a dorit doar să creeze o atmosferă destinsă aducându-şi câinele în camera de negociere.
În conversaţia ei cu Amanpour, fostul cancelar a subliniat că este improbabil ca Putin să nu fi fost la curent cu frica ei de câini. Practic, a spus ea, a fost vorba despre un joc de putere.
„Am supravieţuit. Câinele nu m-a muşcat. Deci să lăsăm lucrurile aici”, a spus Merkel.