Cancelarul german, Angela Merkel, a reiterat luni, la Ankara, angajamentul de a relansa, prudent, procesul de aderare a Turciei la Uniunea Europeană, cerând Ankarei să renunţe la blocajul exercitat în criza cipriotă, informează
AFP.
"Vrem ca procesul de aderare a Turciei să avanseze", a declarat Merkel după întrevederea pe care a avut-o cu premierul Recep Tayyip Erdogan.
"Chiar dacă am rezerve privind aderarea deplină a Turciei, vreau ca discuţiile să continue, dar avem nevoie de progrese privind Protocolul de la Ankara, altfel nu vom mai putea deschide capitole de negociere", a explicat cancelarul german.
Semnat în iulie 2005, Protocolul de la Ankara prevede extinderea la toate statele UE, inclusiv la Republica Cipru, a acordului de uniune vamală acceptat de Turcia.
Turcia, care are din 1974 trupe în Republica Turcă a Ciprului de Nord, refuză şi în prezent să recunoască existenţa entităţii elene de pe insulă - Republica Cipru.