Cancelarul german Angela Merkel a ajuns duminică la un acord cu reprezentanţii landurilor federale ca să voteze, la 29 iunie, legea ce include Pactul bugetar şi Mecanismul European de Stabilitate (MES), potrivit unui reprezentant, citat de
AFP. Pentru adoptarea acestei legi, guvernul avea nevoie să-şi asigure majoritatea de două treimi necesară în cele două Camere ale Parlamentului german.
Joi, cu preţul unor concesii marginale, Angela Merkel a ajuns la un acord cu principalele forţe ale opoziţiei - social-democraţii (SPD) şi verzii - ca să voteze în Bundestag (Camera inferioară a Parlamentului), la 29 iunie, în favoarea documentului amintit.
Duminică, în urma negocierilor, guvernul a obţinut sprijinul landurilor (ai căror reprezentanţi alcătuiesc Bundesratul, Camera superioară) care se temeau de efectul negativ al pactului asupra propriilor finanţe şi cereau ajutorul statului federal.
Executivul a promis, astfel, să facă un efort financiar în privinţa landurilor în sectorul social (fonduri pentru copiii mici şi persoanele cu handicap), fapt ce a permis găsirea unui acord, a explicat în linii mari ministrul-preşedinte al landului Saxonia-Anhalt, Reiner Haseloff.