"Am avut alături peste 60 de reprezentanți din mediul de afaceri, executivul american, precum și ai legislativului – român și american. Am apreciat sprijinul puternic al Administrației Biden pentru proiectele româno-americane în domeniul nuclear civil, pe care Președintele US Exim, Reta Jo Lewis și Directorul adjunct al US Trade and Development Agency (USTDA), Ellie Collinson, l-au reiterat în această seară.
Am salutat cooperarea în domenii strategice – de la energie la tehnologie – dintre România și SUA, precum și sprijinul SUA pentru parcursul României în relația cu OCDE, pe care Whitney Baird, Principal Deputy Assistant Secretary pentru Afaceri Economice al Departamentului de Stat, l-a subliniat.
Relațiile economice se dezvoltă cel mai bine într-un cadru juridic stabil, transparent și predictibil, iar rolul Parlamentului României în consolidarea cooperării cu SUA pe palierul economic și energetic este esențial, după cum a arătat și Sen. Antal István-Loránt, Președintele Comisiei pentru Energie, infrastructură energetică și resurse minerale din Senatul României. Iar prezența unei delegații importante a Parlamentului României – din Senat și Camera Deputaților – la acest eveniment nu a făcut decât să reconfirme importanța acestui rol cheie al forului legislativ", a declarat Andrei Muraru.
Vice-Președintele pentru Europa al US Chamber of Commerce, Marjorie Chorlins, a subliniat dorința mediului corporativ american de a dezvolta afaceri de anvergură în România. Companiile americane prezente la această cină, de la Ford și Timken sau Oracle și Honeywell până la NuScale Power, au salutat nu doar cooperarea curentă cu România, ci și potențialul enorm pentru viitor. Un alt mesaj de impulsionare dat relației noastre bilaterale într-un alt domeniu al inovației a venit de la administratorul NASA, Bill Nelson, care a apreciat în mod deosebit semnarea unui acord între România și agenția spațială americană.
"Primii 26 de ani de ai Parteneriatului Strategic au adus reușite majore, de la securitate și apărare la proiecte strategice în domeniul nuclear civil. Următorii 26 de ani vor pune accentul pe prosperitate, iar SUA ne vor fi alături, poate mai mult ca oricând, în construirea unei economii dinamice, inovatoare și orientate spre viitor.
O seară într-adevăr memorabilă, la fel ca data de 11 iulie, data de naștere a parteneriatului nostru strategic cu Statele Unite. La cât mai multe aniversări!", a mai adăugat Andrei Muraru.