Cetăţeni ai Republicii Moldova au primit în total peste 15 milioane de dolari (13,6 milioane de euro) pentru a vota pe 20 octombrie împotriva preşedintei prooccidentale Maia Sandu şi împotriva aderării la Uniunea Europeană, un sistem de o amploare "fără precedent", dirijat din Rusia, informează presa de la Chişinău şi AFP.
Peste 25 de percheziţii au fost întreprinse joi în Republica Moldova în cadrul unui dosar penal deschis în legătură cu finanţarea ilegală a partidelor politice, a grupurilor de iniţiativă şi a concurenţilor electorali. Peste 130.000 de cetăţeni ai Republicii Moldova sunt în vizorul oamenilor legii, în condiţiile în care în conturile acestora numai în luna septembrie au fost transferaţi din Federaţia Rusă peste 15 milioane de dolari (13,6 milioane de euro), au anunţat joi şeful Inspectoratului General al Poliţiei, Viorel Cernăuţeanu, şi procurorul şef al Procuraturii Anticorupţie, Veronica Dragalin, informează MOLDPRES şi Radio Chişinău, citate de Agerpres.
Cernăuţeanu a precizat că percheziţiile au avut loc în cadrul unui dosar penal declanşat pentru finanţarea ilegală a partidelor politice, a grupurilor de iniţiativă şi a concurenţilor electorali - săvârşită în proporţii mari, dar şi pentru spălare de bani, săvârşită de un grup criminal organizat în proporţii deosebit de mari. În cadrul percheziţiilor realizate au fost ridicate înscrisuri de ciornă, telefoane mobile şi sume de bani în mai multe valute.
Conform materialelor, persoanele afiliate organizaţiei criminale conduse de Ilan Şor au fost instruite să racoleze persoane pentru participarea la scrutinul electoral contra unor sume de bani, urmând ca aceste persoane să fie anunţate în ajunul alegerilor prin intermediul unor grupuri de pe aplicaţia Telegram pentru ce candidat să voteze şi să opteze pentru votul negativ la referendumul privind aderarea Republicii Moldova la UE.
Potrivit sursei citate, grupul criminal organizat este format inclusiv din persoane ce se află pe teritoriul Federaţiei Ruse şi dirijează activitatea "într-o formă ierarhică bine organizată". "Sunt 130 de lideri teritoriali care dirijează activitatea grupului, fiind remuneraţi lunar cu 45.000 de lei moldoveneşti. Circa 1.927 preşedinţi de sector care racolează şi dirijează activitatea grupului de activişti şi simpatizanţi din sectorul deservit, fiind remuneraţi lunar cu 4.600 lei. Peste 50.000 de activişti care racolează şi dirijează activitatea grupului de simpatizanţi din sectorul deservit, aceştia fiind remuneraţi lunar cu 4.600 lei. Peste 70.000 de simpatizanţi - aceştia fiind persoanele racolate contra unor sume de bani şi instruite să voteze la referendum cu opţiunea 'Nu' precum şi candidatul care urmează a fi precizat. Aceştia ar fi remuneraţi lunar cu suma de 1.800 lei', a detaliat Poliţia, potrivit MOLDPRES.
Cei doi şefi ai instituţiilor de resort au îndemnat cetăţenii Republicii Moldova care au primit transferuri de la membri ai grupului să anunţe poliţia şi să coopereze cu organele de drept.
Şefa Procuraturii Anticorupţie, Veronica Dragalin, a anunţat pedepsele pe care le riscă membrii grupului. Ea a spus că toate persoanele din schemă, în funcţie de gradul de implicare, riscă pedepse cu închisoarea de până la 10 ani şi amenzi de până la un milion de lei. De asemenea, unii membri ai grupului riscă şi aplicarea de sechestru pe averea deţinută.
Oligargul Ilan Şor, condamnat anul trecut în contumacie pentru fraudă, a anunţat în aprilie, de la Moscova, înfiinţarea unei coaliţii de partide proruse în Republica Moldova.
Republica Moldova, aflată multă vreme pe orbita Kremlinului, a demarat în timpul preşedinţiei Maiei Sandu, favorită a scrutinului, o schimbare de direcţie spre Occident.
Maia Sandu acuză regulat Rusia că desfăşoară un "război hibrid" în această fostă republică sovietică candidată la UE, o îngrijorare împărtăşită de Consiliul Europei şi aliaţii săi occidentali.
În iunie, SUA, Regatul Unit şi Canada au atenţionat împotriva unui "complot" rus menit să influenţeze alegerile prezidenţiale şi să "suscite manifestaţii" dacă aceste alegeri nu vor fi câştigate de un candidat pro-rus.
Potrivit grupului de reflecţie WatchDog, Rusia a cheltuit peste o sută de milioane de dolari anul acesta legat de apropierea alegerilor din Republica Moldova.