Antena 3 CNN Externe Anchetă New York Times: Președintele Donald Trump și frații săi și-au ajutat părinții să scape de impozitare

Anchetă New York Times: Președintele Donald Trump și frații săi și-au ajutat părinții să scape de impozitare

1 minut de citit Publicat la 08:07 03 Oct 2018 Modificat la 08:07 03 Oct 2018
Anchetă New York Times: Președintele Donald Trump și frații săi și-au ajutat părinții să scape de impozitare

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost implicat alături de fraţii săi în manevre fiscale suspecte prin care părinţii săi au evitat impozitarea, scrie marţi cotidianul New York Times, citat de Reuters. 

Ancheta ziarului se bazează pe circa 200 de declaraţii fiscale obţinute de jurnalişti şi arată că Trump a primit sume mari de bani - echivalente cu 413 milioane de dolari la valoarea actuală - din afacerile imobiliare ale tatălui său. 

Avocatul lui Trump, Charles Harder, a declarat că informaţiile publicate de New York Times sunt inexacte.

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Sarah Sanders, a susţinut că ancheta este "înşelătoare" şi că Internal Revenue Service (fiscul american) a revizuit şi aprobat de decenii tranzacţiile implicate. 

Potrivit televiziunii CNBC, un purtător de cuvânt al departamentului fiscal al statului New York a confirmat că acuzaţiile sunt în curs de examinare. 

Experţi în domeniul fiscal citaţi de New York Times afirmă că este puţin probabilă inculparea lui Trump, deoarece din punct de vedere penal faptele s-au prescris; ar fi posibilă însă o amendă civilă pentru fraude fiscale, pentru care nu există termen de prescripţie. 

Ziarul reaminteşte că Donald Trump a susţinut, inclusiv în campania electorală, că şi-a câştigat averea prin eforturile proprii, după ce şi-a început afacerile în domeniul imobiliar doar cu ajutorul unui mic împrumut de la tatăl său, Fred Trump. Ancheta jurnalistică aduce argumente potrivit cărora mare parte din banii preşedintelui provin din evaziunea fiscală a părinţilor săi, prin intermediul unei corporaţii-fantomă a fraţilor Trump.

×
x close