Analiză New York Times: Cum se poate transforma războiul din Ucraina într-un război nuclear

Astăzi, atât Rusia, cât și Statele Unite ale Americii au arme nucleare care sunt mult mai puțin distructive - puterea lor este doar o fracțiune din forța bombei de la Hiroshima, utilizarea lor este mai puțin înfricoșătoare și mai imaginabilă.

Îngrijorarea cu privire la aceste arme mai mici a crescut în timp ce Vladimir Putin, în războiul din Ucraina, a avertizat cu privire la puterea sa nucleară, și-a pus forțele atomice în alertă și și-a pus armata să efectueze atacuri riscante asupra centralelor nucleare.

Teama este că, dacă Putin se simte încolțit în conflict, ar putea alege să detoneze una dintre armele sale nucleare mai mici, încălcând tabuul stabilit în urmă cu 76 de ani după Hiroshima și Nagasaki.

Analiștii notează că trupele ruse au practicat de multă vreme trecerea de la războiul convențional la cel nuclear, mai ales ca o modalitate de a câștiga avantajul după pierderile pe câmpul de luptă.

Și armata, adaugă ei, deținând cel mai mare arsenal nuclear din lume, a explorat o varietate de opțiuni de escaladare din care ar putea alege Putin.

„Șansele sunt scăzute, dar în creștere”, a spus Ulrich Kühn, expert nuclear la Universitatea din Hamburg și Carnegie Endowment for International Peace. „Războiul nu merge bine pentru ruși”, a observat el, „și presiunea din Occident este în creștere”.

Putin ar putea trage cu o bombă într-o zonă nelocuită unde nu sunt trupe, a spus dr. Kühn. Într-un studiu din 2018, el a prezentat un scenariu de criză în care Moscova a detonat o bombă peste o parte îndepărtată a Mării Nordului ca o modalitate de a semnala alte lovituri care urmează.

„Este oribil să vorbesc despre aceste lucruri”, a spus dr. Kühn într-un interviu. „Dar trebuie să luăm în considerare că aceasta devine o posibilitate.”

Washingtonul se așteaptă la mai multe mișcări atomice de la Putin în zilele următoare. Moscova „se va baza din ce în ce mai mult pe descurajarea nucleară pentru a speria Occidentul și a-și proiecta puterea” pe măsură ce războiul și consecințele acestuia slăbesc Rusia, a declarat locotenentul general Scott D. Berrier, directorul Agenției de Informații pentru Apărare.

Președintele Biden călătorește săptămâna aceasta la un summit NATO de la Bruxelles pentru a discuta despre invazia rusă a Ucrainei. Se așteaptă ca agenda să includă modul în care alianța va răspunde dacă Rusia folosește arme chimice, biologice, cibernetice sau nucleare.

James R. Clapper Jr., un general în retragere al Forțelor Aeriene, care a servit ca director al informațiilor naționale al președintelui Barack Obama, a declarat că Moscova și-a coborât ștacheta pentru utilizarea atomică după Războiul Rece.

Astăzi, a adăugat el, Rusia consideră armele nucleare mai degrabă utilitare decât de neconceput.

„Nu le-a păsat”, a spus Clapper despre riscul ca trupele ruse să fie supuse radiațiilor la începutul acestei luni, când au atacat situl reactorului nuclear Zaporizhzhia – cel mai mare nu numai din Ucraina, ci și din Europa.

„Au mers înainte și au tras în ea. Acesta este un indiciu al atitudinii rusești de laissez-faire. Ei nu fac distincțiile pe care le facem noi cu privire la armele nucleare.”

Putin a anunțat luna trecută că pune forțele nucleare rusești în „pregătire specială de luptă”. Pavel Podvig, un cercetător de lungă durată al forțelor nucleare ale Rusiei, a declarat că alerta a provocat cel mai probabil sistemul de comandă și control rus pentru posibilitatea de a primi un ordin nuclear.

Nu este clar cum Rusia exercită controlul asupra arsenalul său de arme mai puțin distructive. Dar unii politicieni și experți americani au denunțat că armele mai mici de ambele părți amenință să distrugă echilibrul global al terorii nucleare.

Pentru Rusia, notează analiștii militari, afișările armelor mai puțin distructive l-au lăsat pe Putin să-și șlefuiască reputația de performanță mortală și să extindă zona de intimidare de care are nevoie pentru a lupta într-un război convențional sângeros.

„Putin folosește descurajarea nucleară pentru a se descurca în Ucraina”, a spus Nina Tannenwald, politolog la Universitatea Brown, care a prezentat recent armamentul mai puțin puternic. „Armele lui nucleare împiedică Occidentul să intervină”.

O cursă globală pentru armele mai mici se intensifică. Deși astfel de arme sunt mai puțin distructive conform standardelor Războiului Rece, estimările moderne arată că echivalentul a jumătate de bombă de la Hiroshima, dacă ar fi detonat în Midtown Manhattan, ar ucide sau răni jumătate de milion de oameni.

Cazul împotriva acestor arme este că subminează tabuul nuclear și fac situațiile de criză și mai periculoase. Natura lor mai puțin distructivă, spun criticii, poate alimenta iluzia controlului atomic, când, de fapt, utilizarea lor poate izbucni brusc într-un război nuclear în plin.

O simulare concepută de experții de la Universitatea Princeton începe cu Moscova care trage un foc de avertizare nucleară; NATO răspunde printr-o lovitură mică, iar războiul care a urmat produce peste 90 de milioane de victime în primele ore.

Niciun tratat de control al armelor nu reglementează focoasele mai mici, cunoscute uneori ca arme nucleare tactice sau nestrategice, așa că superputerile nucleare fac și desfășoară câte doresc.

Rusia are probabil 2.000, potrivit lui Hans M. Kristensen, directorul Proiectului de Informații Nucleare la Federația Oamenilor de Știință Americani, un grup privat din Washington.

Și Statele Unite au aproximativ 100 în Europa, un număr limitat de disputele de politică internă și de complexitatea politică de a le plasa printre aliații NATO, ale căror populații rezistă adesea și protestează împotriva prezenței armelor.

Doctrina războiului atomic a Rusiei a ajuns să fie cunoscută sub denumirea de „escaladare pentru de-escaladare” – ceea ce înseamnă că trupele înfrânte ar trage cu o armă nucleară pentru a uimi un agresor în retragere sau supunere.

Moscova a practicat în mod repetat tactica în exerciții de teren. În 1999, de exemplu, un exercițiu de mari dimensiuni a simulat un atac NATO asupra Kaliningrad, enclava rusă de la Marea Baltică. 

Dr. Kühn de la Universitatea din Hamburg a spus că exercițiile de antrenament defensiv din anii 1990 s-au îndreptat spre ofensă în anii 2000, pe măsură ce armata rusă și-a recăpătat o parte din forța anterioară.

Concomitent cu noua sa strategie ofensivă, Rusia s-a angajat într-o modernizare a forțelor sale nucleare, inclusiv a armelor sale mai puțin distructive. Ca și în Occident, unora dintre focoase li s-au dat explozive variabile, care puteau fi reglate în sus sau în jos, în funcție de situația militară.

Piesa centrală a noului arsenal a fost Iskander-M, lansat pentru prima dată în 2005. Lansatorul mobil poate trage două rachete care parcurg aproximativ 500 km.

Rachetele pot transporta focoase convenționale și nucleare. Cifrele ruse au evaluat cea mai mică explozie nucleară de la aceste rachete la aproximativ o treime din cea a bombei de la Hiroshima.

Înainte ca armata rusă să invadeze Ucraina, imaginile din satelit au arătat că Moscova a desfășurat baterii de rachete Iskander în Belarus și la est, pe teritoriul Rusiei. Nu există date publice dacă Rusia a înarmat vreuna dintre rachete cu focoase nucleare.

Nikolai Sokov, un fost diplomat rus care a negociat tratate pentru controlul armelor în perioada sovietică, a spus că focoasele nucleare ar putea fi plasate și pe rachetele de croazieră.

Armele care zboară jos, lansate din avioane, nave sau sol, îmbrățișează terenul local pentru a evita detectarea de către radarul inamic.

Din interiorul teritoriului rus, a spus el, „pot ajunge în toată Europa”, inclusiv în Marea Britanie.

De-a lungul anilor, Statele Unite și aliații săi din NATO au căutat să rivalizeze cu arsenalul de arme nucleare mai mici al Rusiei. A început cu zeci de ani în urmă, când Statele Unite au început să trimită bombe pentru avioane de luptă către bazele militare din Belgia, Germania, Italia, Turcia și Țările de Jos.

Dr. Kühn a remarcat că alianța, spre deosebire de Rusia, nu efectuează exerciții de teren care să practice o tranziție de la războiul convențional la cel nuclear.