Organizaţia Amnesty International cere arestarea fostului preşedinte al Statelor Unite, George W. Bush, cât timp acesta se află în vizită în Africa, informează Politico.
Organizaţia pentru drepturile omului a emis un comunicat prin care cere guvernelor Etiopiei, Tanzaniei, sau exectuivului din Zambia să îl aresteze pe fostul şef de la Casa Albă.
Conform comunicatului, cel de-al 43-lea preşedinte al Statelor Unite se face vinovat de complicitate la tortură în perioada mandatelor sale în Statele Unite şi ar trebui arestat şi reţinut pentru o anchetă internaţională.
"Legea internaţională stipulează că nu ar trebui să existe niciun refugiu pentru cei responsabili de tortură. Etiopia, Tanzania şi Zambia ar trebui să profite de ocazie, să-şi îndeplinească datoria de a încheia impunitatea de care s-a bucurat George w. Bush", se arată în comunicat.
Fostul preşedinte al Statelor Unite se află în vizită în Africa pentru a participa la o campanie de conştientizare ce priveşte SIDA, cancerul cervical şi mamar.
Amnesty International a lăudat scopul filantropic al vizitei lui Bush, dar a menţionat că acest lucru nu îl esclude pe fostul preşedinte de la răspunderea pe care o are în faţa legii internaţionale.