Organizaţia Amnesty International a cerut miercuri autorităţilor canadiene să îl aresteze şi să îl urmărească în justiţie pe fostul preşedinte american George W. Bush, în timpul vizitei sale în Canada, prevăzută pentru 20 octombrie, acuzându-l de "crime", în special "tortură", relatează
AFP.
Această cerere este conţinută într-un memorandum remis de organizaţia umanitară internaţională autorităţilor canadiene la 21 septembrie, a precizat Amnesty într-un comunicat.
"Canada trebuie, conform obligaţiilor sale internaţionale, să-l aresteze şi să-l urmărească în justiţie pe fostul preşedinte Bush, ţinând cont de responsabilitatea sa în crime contrare dreptului internaţional, inclusiv tortură", a declarat Susan Lee, directorul Amnesty pentru Americi.
"Întrucât autorităţile din Statele Unite nu l-au deferit justiţiei, până în prezent, pe fostul preşedinte Bush, comunitatea internaţională trebuie să intervină. În cazul în care Canada se va abţine să acţioneze în timpul vizitei sale, acest lucru va constitui o încălcare a Convenţiei Naţiunilor Unite contra torturii şi va fi o manifestare a dispreţului faţă de drepturile omului fundamentale", a continuat ea, potrivit comunicatului.
Acuzaţiile aduse de Amnesty privesc în special programul secret al CIA aplicat între 2002 şi 2009 în baza căruia, potrivit organizaţiei, deţinuţii erau supuşi "torturii şi altor tratamente crude, inumane şi degradante, precum şi dispariţiilor forţate".
Amnesty adaugă că, în cursul preşedinţiei sale, Bush a autorizat "tehnici dure de interogare", precum simularea înecului.