11 fanfare, 28 de care alegorice, 2500 de dansatoare şi comici şi, mai ales, 16 baloane gigantice de forma unor personaje îndrăgite. Sunt doar câteva din cifrele care ar putea rezuma, anul acesta, marea paradă de Ziua Recunoştinţei de la New York.
Dar parada nu a fost niciodată un simplu spectacol grandios, ci o "rază de speranţă şi bucurie" pentru localnici, cum o numeşte chiar producătorul său. Aceasta, mai ales acum, când mulţi localnici suferă, încă, de pe urma dezastrului provocat de uraganul Sandy. 5000 din cei mai greu loviţi sinistraţi au primit locuri de onoare în tribunele paradei.
Ca de obicei, baloanele uriaşe au fost vedetele paradei de Ziua Recunoştinţei. Cele mai impunătoare i-au înfăţişat pe Kermit, eroul din Muppets, înalt, acum, de 18 metri, şi pe popularul personaj de benzi desenate Charlie Brown. Trei personaje au participat în premieră la paradă: Hello Kitty, Tata Ştrumpf şi un elf. Cortegiul viu colorat a parcurs, anul acesta, un nou traseu care a ocolit celebra Times Square, spre dezamăgirea comercianţilor de acolo. Pentru spectatori, schimbarea a fost mai puţin importantă. Pe lângă milioanele de oameni ieşiţi în stradă, se estimează că alţi 50 de milioane au urmărit parada în direct, la televizor.
Parada s-a încheiat, conform tradiţiei, cu apariţia lui Moş Crăciun şi a soţiei sale, în sania trasă de reni. Generosul personaj a deschis, oficial, sezonul cadourilor, într-o anticipare a sărbătorilor sfârşitului de an.