Antena 3 CNN Externe Americanii au tipărit sute de milioane de bancnote cu greşeli

Americanii au tipărit sute de milioane de bancnote cu greşeli

<1 minut de citit Publicat la 13:00 07 Dec 2010 Modificat la 13:00 07 Dec 2010
Americanii au tipărit sute de milioane de bancnote cu greşeli
Foto: maxblogpress.com
Sute de milioane de bancnote de 100 dolari sunt inutilizabile din cauza unui defect de fabricaţie. Bancnotele, care urmau să fie puse în circulaţie în februarie, anul viitor, conţin noi elemente de securitate care s-au dovedit prea complexe chiar şi pentru maşinile de tipărit.

Noua bancnotă de o sută de dolari include, între altele, o bandă de siguranţă în trei dimensiuni şi o hologramă de forma Clopotului Libertăţii. Aceste elemente au afectat, însă, şi procesul de producţie iar în final, s-a constatat că o mare parte din bancnote prezint defecte.

Hârtia s-a îndoit în timpul tipăririi iar pe un anumit spaţiu nu s-a tipărit nimic. Până acum au fost fabricate 1,1 miliarde de dolari din noua emisiune. Banii rămân, deocamdată, în seifurile Rezervei Federale, pentru că nu se ştie câte dintre banconote au defecte.

Sortarea manuală ar dura 20 - 30 de ani, după estimările specialiştilor. Cu ajutorul unui sistem mecanic de sortare, aceştia speră totuşi să separe bancnotele bune de cele defecte în numai un an de zile.
 



×
Etichete: dolari greseli
x close