După o oră şi jumătate de discuţii în spatele uşilor închise, nu s-a ajuns la nicio concluzie. Majoritatea instituţiilor americane au încetat activitatea în urma eşecului negocierilor dintre democraţi şi republicani cu privire la adoptarea bugetului pentru anul fiscal ce a început la 1 octombrie.
În timp ce democraţii susţin proiectul lui Barack Obama cu privire la intrarea în vigoare a asigurărilor obligatorii de sănătate, republicanii vor amânarea acestuia pentru încă un an.
Pentru a pune capăt crizei administrative, Barack Obama i-a invitat la Casa Albă pe liderii congresului: doi republicani şi doi democraţi. În urma discuţiilor ce au durat 90 de minute în spatele uşilor închise, invitaţii au părut mai dezamăgiţi ca niciodată de eşecul înregistrat în negocieri.
Cu câteva ore înainte de întrevederea de la Casa Albă, preşedintele Obama a avertizat că nu se va întoarce la masa de negocieri până când Guvernul nu va reveni la activitate, prin aprobarea bugetul pe noul an fiscal ce a început la 1 octombrie.
"Cred că se ştie că sunt un tip calm. Câteodată, oamenii cred că sunt prea calm. Sunt exasperat? Desigur, sunt exasperat pentru că situaţia este în întregime inutilă", a declarat Barack Obama.
68 la sută dintre americani critică îngheţarea activităţii guvernamentale şi, implicit, a instituţiilor federale, arată cele mai recente sondaje.