Antena 3 CNN Externe America nu-şi retrage militarii din Afganistan. Barack Obama s-a răzgândit

America nu-şi retrage militarii din Afganistan. Barack Obama s-a răzgândit

O.P.
<1 minut de citit Publicat la 10:00 26 Noi 2014 Modificat la 10:00 26 Noi 2014
jp-kandahar-articleLarge.jpg
Armata Statelor Unite va menţine în 2015 în Afganistan un contingent mai numeros decât s-a prevăzut iniţial, iar militarii americani vor putea veni în ajutorul colegilor afgani dacă aceştia din urmă se vor afla în dificultate, au anunţat marţi oficiali din cadrul Pentagonului, relatează AFP.

Iniţial, Statele Unite intenţionau să reducă numărul militarilor la 9.800 începând cu anul viitor. Dar ar fi nevoie de încă 400-700 până la sfârşitul iernii, au explicat oficiali din cadrul Pentagonului care s-au exprimat sub acoperirea anonimatului.

"Este pur şi simplu vorba de a face tranziţia", a precizat unul dintre ei.

Această reajustare intervine în urma întârzierii considerabile înregistrate în semnarea tratatului bilateral de securitate dintre Washington şi Kabul, care, prin urmare, a complicat punerea în aplicare a acordurilor cu ţările NATO privind mobilizarea de trupe începând cu anul viitor.

Administraţia Obama a afirmat în repetate rânduri că misiunea militarilor americani se va încheia la sfârşitul acestui an, odată cu retragerea trupelor NATO, şi că trupele americane care vor rămâne vor avea doar misiunea de a instrui armata afgană.

Dar Washingtonul şi-a revizuit poziţia săptămâna trecută pentru a le permite militarilor americani să ofere sprijin colegilor lor afgani în lupta împotriva talibanilor.


×
x close