Trei americani deţinuţi în Coreea de Nord au lansat luni un apel în care îi solicită Washingtonului să trimită un emisar pentru a negocia cu autorităţile de la Phenian eliberarea lor.
Atent supravegheaţi de reprezentanţi ai Guvernului nord-coreean, Kenneth Bae, Jeffrey Fowle şi Matthew Miller, vizibil tensionaţi, au relatat, într-un interviu pentru CNN, condiţiile de detenţie din Coreea de Nord, un fapt foarte neobişnuit în această ţară comunistă. Cei trei prizonieri au fost intervievaţi într-un hotel din capitala nord-coreeană.
"Continuaţi să vă rugaţi pentru mine", a spus Kenneth Bae, într-un mesaj adresat familiei şi prietenilor săi. El a precizat că a lucrat opt ore pe zi, şase zile din şapte într-un lagăr de muncă. De asemenea, a afirmat că este tratat "cât este omeneşte posibil". Dar, a subliniat el, starea sa de sănătate este fragilă, presând, astfel, Statele Unite să acţioneze imediat pentru a-l salva.
"Cer Guvernului american să trimită un emisar cât mai curând posibil, cred că este singura mea speranţă", a spus el. La Washington, Departamentul de Stat a anunţat într-un comunicat că "lucrează activ" pentru eliberarea celor trei bărbaţi.
Bae a fost arestat în noiembrie 2012 şi acuzat că este un activist creştin care încearcă să înlăture de la putere Guvernul nord-coreean. El a fost condamnat la 15 ani de lagăr de muncă.
Jeffrey Fowle s-a întors în Coreea de Nord la 29 aprilie şi a fost arestat pe motiv că a lăsat o Biblie într-un hotel. El a sugerat ca foştii preşedinţi Bill Clinton sau George Bush să fie trimşi pentru a negocia eliberarea lor, adăugând că "o duce destul de bine".
Matthew Miller a fost arestat în aprilie după ce, se pare, şi-a rupt viza şi a cerut azil.