Update 14.50 - Un fost elev al Şcolii gimnaziale britanice din Voorschoten, un orăşel situat între Haga şi Leiden, a fost reţinut luni, după ce o ameninţare cu un atac armat, postată pe internet, a dus la închiderea a aproximativ 20 de şcoli din Leiden, a anunţat şcoala britanică, relatează
AFP.
"Poliţia ne-a informat că un fost elev al Şcolii britanice din Olanda (BSN) a fost reţinut în legătură cu ameninţările formulate (pe Internet) împotriva unei şcoli olandeze din Leiden" (vest), a anunţat instituţia într-un comunicat.
"Studentul a fost exmatriculat definitiv de la BSN, în octombrie 2011, în urma unor incidente cauzate de comportamentul său", a precizat şcoala, la rândul său, fără să menţioneze vârsta fostului elev.
În mesaj scria că un profesor va fi împuşcat împreună cu un număr cât mai mare de elevi. Unităţile de învăţământ rămân în continuare închise.
Update 12.45 - Mai mulţi agenţi de poliţie înarmaţi au fost plasaţi în faţa a aproximativ 20 de şcoli secundare în oraşul universitar Leiden, în vestul Olandei, care au rămas închise luni, după o ameninţare cu un atac armat postată de un elev pe un site, anunţă presa olandeză, potrivir
Mediafax.
Poliţia, în colaborare cu parchetul, municipalitatea şi directori de şcoală au decis duminică seara să închidă în total aproximativ 20 de şcoli secundare din orăşelul universitar după publicarea pe un forum a unor ameninţări "grave" cu un atac armat, potrivit Primăriei Leiden, citată de presă.
Postat pe site-ul american 4chan.org, în mesaj, în engleză, se arată că "mâiine (luni), voi trage asupra profesorului meu şi asupra cât mai multor elevi posibil".
"Este o şcoală dintr-un oraş olandez numit Leiden şi voi folosi un Colt Defender de nouă milimetri", continuă autorul mesajului, care oferă asigurări că utilizează un intermediar, pentru ca poliţia să nu poată să îi depisteze urma.
_______________________________________
Şcolile generale din oraşul universitar olandez Leiden vor rămâne închise luni, după ce poliţia a primit informaţii potrivit cărora s-ar pregăti un posibil carnaj într-una dintre instituţiile de învăţământ, scrie presa internaţională, potrivit
Agerpres.
"Poliţia a obţinut unele informaţii din care rezultă că ar putea avea loc un tir cu arme de foc într-una din şcoli", se afirmă într-un comunicat al forţelor de ordine, în care se menţionează că din cauza gravităţii ameninţării s-a decis ca toate şcolile să rămână luni închise.
Ameninţarea cu un eventual masacru a fost postată pe un site local, însă poliţia nu a aflat până acum cine este autorul ameninţării şi care dintre şcoli este vizată. Din acest motiv, elevilor le-a fost recomandat să rămână în case.
În oraşil olandez Leiden sunt, în total, 22 de şcoli generale, dintre care unele internaţionale, la care învaţă tineri între 12 şi 16 ani. Totodată, oraşul, situată la nord-est de Haga, găzduieşte şi cea mai veche universitate din ţară.
În aprilie 2011, şase persoane au murit şi zece au fost rănite de un individ înarmat cu o armă semiautomată, care a deschis focul într-un centru comercial din Alphen aan de Rijn.