Antena 3 CNN Externe "Este o ameninţare la adresa viitorului şi independenţei Ucrainei" | Declaraţie a Congresului SUA, consemnată de membri ai Parlamentului României

"Este o ameninţare la adresa viitorului şi independenţei Ucrainei" | Declaraţie a Congresului SUA, consemnată de membri ai Parlamentului României

Alin Tarnovschi
1 minut de citit Publicat la 18:56 12 Feb 2022 Modificat la 18:56 12 Feb 2022
New Project (2)
"Este o ameninţare la adresa viitorului şi independenţei Ucrainei" | Declaraţie a Congresului SUA, consemnată de membri ai Parlamentului României Sursa foto: Hepta | Zuma Press / Michael Brochstein

Pe lângă cei 38 de parlamentari români, declaraţia Congresului SUA a fost consemnată şi de membri ai Parlamentului European, dar şi ale parlamentelor următoarelor ţări: Republica Cehă, Danemarca, Estonia, Germania, Ungaria, Letonia, Lituania, Olanda, Polonia, Slovacia, Slovenia, Suedia şi Marea Britanie, în total peste 200 de oficiali din Europa şi din Statele Unite ale Americii.

Declaraţia Congresului SUA reprezintă un suport pentru Ucraina, în contextul ameninţării Rusiei la graniţele sale.

"În calitate de legiuitori în comunitatea transatlantică, sprijinul nostru pentru integritatea teritorială suverană și independența politică a Ucrainei rămâne neclintit. Credem că Ucraina, la fel ca toate națiunile suverane, are dreptul de a-și determina propriul viitor politic și felicităm guvernul ucrainean pentru pașii importanți pe care i-a făcut în ultimii 30 de ani pentru a pune în aplicare reforme democratice și economice care reflectă normele comune și de lungă durată și valorile naţiunilor liberal-democrate.

Comasarea de trupe şi forţe militare ruse la graniţele Ucrainei, la fel ca şi forţele implicate în exerciţii militare în Marea Baltică, Marea Neagră, precum şi în Belarus, nu numai că ameninţă acest progres, ci reprezintă o ameninţare existenţială asupra viitorului şi independenţei Ucrainei.

Unitatea transatlantică se află la un nivel critic în ceea ce priveşte conservarea valorilor noastre democratice. Determinarea şi răspunsul nostru trebuie să fie hotărâte.

În acest scop și în spiritul valorilor noastre democratice comune, solicităm comunității transatlantice să continue să folosească toate mijloacele diplomatice posibile pentru a facilita detensionarea tensiunilor, coordonându-ne totodată eforturile astfel încât să vorbim cu o singură voce și să fim uniți în în fața eforturilor de destabilizare ale lui Vladimir Putin.

Conflictul nu este inevitabil, iar de-escaladarea este posibilă. Costul unui război este prea mare, astfel că paşi importanţi şi coordonaţi trebuie făcuţi către rezolvarea tensiunilor", se arată în declaraţia Congresului SUA, consemnată de sute de parlamentari, inclusiv de oficiali din România.

×
x close