"Franţa se joacă cu focul", a declarat Mohammed al-Zawahiri, fratele conducatorului general al Al Qaida, Ayman al-Zawahiri, într-un interviu pentru publicaţia franceză Le Point, avertizând astfel repercusiunilor privind intervenţia militară din Mali, scrie
alarabiya.netAproximativ 4.000 de militari francezi sunt mobilizaţi, în prezent, în Mali, unde participă la lupte violente împotriva unor islamişti înarmaţi, în nord-estul ţării, în apropiere de frontiera algeriană.
"Franţa se joacă cu focul. Prin atacarea statului Mali, Franţa a aprins fitilul unei bombe cu ceas şi va suferi consecinţele. Reactia luptatorilor jihadişti va fi una puternica fie în Mali, fie pe teritoriu francez", a spus al-Zawahiri.
"Vom răspunde deoarece Franţa ne ucide copiii. Noi nu avem bombe sau avioane, dar avem resursele de a lua ostatici pentru a ne putea apara pe noi înşine", a mai spus el.
"Veţi vedea că musulmanii vor ataca Europa şi pentru faptul că veniţi şi ne impuneţi secularismul şi catolicismul. Cine vă dă vouă acest drept de a decide pentru noi?" a declarat Mohammed al-Zawahiri.