În aceeşi ordine de idei, ministrul de Externe de la Paris l-a convocat pe ambasadorul SUA pentru a elucida aceste acuzaţii grave.
Hollande a remis această declaraţie imediat după o întrevedere de urgenţă pe care a avut-o în această dimineaţă, la Palatul Elysee, cu şefii serviciilor de informaţii franceze şi câţiva dintre miniştrii guvernului.
"Franţa nu va tolera acţiuni care ameninţă securitatea şi protecţia propriilor interese. Angajamentele bilaterale au fost semnate şi de către autorităţile americane. Ele trebuie reamintite şi respectate cu stricteţe", a transmis biroul prezidenţial, citat de Reuters.
Ministrul francez de Externe, Laurent Fabius, l-a convocat pe ambasadorul SUA la Paris, Jane Hartley, pentru a da explicaţii referitoare la noile informaţii furnizate de WikiLeaks, a dezvăluit o sursă diplomatică pentru Reuters.
Înainte de declaraţia oficială a Parisului, Stephane Le Foll, un membru de seamă al Partidului Socialist, s-a dezlănţuit împotriva autorităţilor de peste ocean.
"Este dificil de acceptat că există astfel de activităţi între aliaţi, mai ales când vorbim de interceptarea directă a preşedintelui republicii. Când luptăm împotriva terorismului, este greu de imaginat sau de înţeles ce ar putea să-i motiveze pe partenerii noştri să ne spioneze. Sunt şi aşa destul de multe crize periculoasa în lume", a spus Le Foll, pentru iTele.