În Italia, premierul Romano Prodi a convocat partidele din coaliţie pentru a se pune de acord cu elementele de politică externă şi angajamentul armatei italiene în Afganistan. Cocluzia a fost că italienii rămân acolo, dar demersul celor şase ambasadori a fost un semnal pentru autorităţile de la Roma că politica se poate face şi... altfel, într-un fel nepotrivit cu uzanţele diplomatice. În acest carusel al acuzelor şi justificărilor a fost prins şi ambasadorul României în Italia, Cristian Colţeanu. Diplomatul nu a ieşit până acum la rampă cu nicio justificare pentru iniţiativa pe care a semnat-o. Pentru premierul Tăriceanu, justificarea Ministerului de Externe nu e suficientă.
Şeful guverului vrea o anchetă din care să reiasă circumstanţele în urma cărora ambasadorul nostru la Roma a semnat scrisoarea celor şase, şi dacă a informat sau nu Ministerul de Externe înainte de a se alătura iniţiativei. În pofida criticilor formulate de premierul şi ministrul de Externe italian, Administraţia de la Washington a salutat documentul, semnat la iniţiativa ambasadorului american la Roma. Departamentul de Stat a declarat că textul este conform cu politica americană.
Antena 3