Antena 3 CNN Externe Ambasadorul R. Moldova la București: În instituții importante avem oameni ai Moscovei, e nevoie să aducem oameni loiali Chișinăului

Ambasadorul R. Moldova la București: În instituții importante avem oameni ai Moscovei, e nevoie să aducem oameni loiali Chișinăului

Georgiana Marina
1 minute de citit Publicat la 08:42 04 Noi 2024 Modificat la 08:45 04 Noi 2024
victor chirila
Sistemul de justiție pune piedici foarte mari politicii noastre de integrare europeană și schimbărilor pe care le dorim, spune Victor Chirilă, ambasadorul Republicii Moldova în România. FOTO: Facebook Victor Chirilă

"Sistemul de justiție pune piedici foarte mari politicii noastre de integrare europeană și schimbărilor pe care le dorim", a declarat luni la Antena 3 CNN Victor Chirilă, ambasadorul Republicii Moldova în România, după alegerile prezidențiale câștigate de Maia Sandu și referendumul pentru integrarea europeană.

"Avem nevoie de judecători care să își îndeplinească responsabilitățile, din păcate la acest capitol avem mai multe probleme.

Urmează continuarea politicilor de integrare europeană. E evident că avem nevoie de o guvernare puternică, de un guvern capabil să ducă această agendă europeană în cel mai scurt timp, până în 2030 să aderăm la UE.

Avem majoritate europeană în Parlamentul Republicii Moldova, nu e exclus că ar putea fi ajustate anumite lucruri, să fie aduși profesioniști", a declarat Chirilă.

Întrebat despre ce ar putea urma după alegeri și după referendum, ambasadorul a răspuns că nu e exclus că se va recurge iar la demonstrații în stradă. "Dar autoritățile au demonstrat că sunt bine pregătite, cunoaștem mai bine instrumentele lor", a spus el.

"Să fim conștienți că în interiorul sistemului de justiție e rezistența la schimbare. Și în instituții importante din Republica Moldova sunt oameni care lucrează pentru Moscova, grupurile oligarhice, schimbarea se impune în toate instituțiile din R. Moldova, e nevoie să aducem profesioniști, dar și oameni loiali Republicii Moldova, nu Moscovei", a adăugat el.

×
x close