"Mina a explodat sâmbătă în jurul prânzului, la 30 de kilometri sud de Kirkuk, un oraş din nordul Irakului, la trecerea a două maşini care transportau mai multe persoane, între care ambasadorul Lech Stefaniak, care mergea la Bagdad", a declarat Bosacki.
"Mina a avariat uşor maşinile", a declarat el, adăugând că "cel mai important este că nimeni nu a fost rănit".
"Autorităţile irakiene desfăşoară o anchetă pentru a verifica dacă este vorba despre un atentat şi dacă persoana vizată a fost ambasadorul polonez. Este posibil să fi fost vizată o altă maşină, drumul fiind o axă rutieră intens circulată", a adăugat el.