Decizia României de a contribui la operaţiunea din NATO este „o veste foarte binevenită”, consideră ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Martin Harris.
Afirmaţia a fost postată pe blogul personal al oficialului, ocazie cu care a reamintit de cooperarea dintre forţele româneşti şi cele britanice în teatrul din Afganistan.
„România este unul dintre aliaţii noştri constanţi în NATO. Forţele româneşti şi britanice luptă împreună în sudul Afganistanului. Acum vom acţiona din nou împreună pentru implementarea rezoluţiilor ONU privind Libia”, a scris Harris.
Acesta a ţinut să precizeze că acţiunea din NATO este „necesară, legală şi corectă” pentru a „proteja populaţia civilă din Libia”.
"Este nevoie să prevenim folosirea forţei de către Gaddafi împotriva propriului popor. Este o operaţiune legală deoarece are aprobarea Consiliului de Securitate al ONU. Şi este corectă deoarece nu putem sta deoparte în timp ce Gaddafi îşi ucide propriul popor", a încheiat Harris.