Antena 3 CNN Externe "Ambasadorul lui Ben Laden în Europa" a fost expulzat după mai mulţi ani de proceduri

"Ambasadorul lui Ben Laden în Europa" a fost expulzat după mai mulţi ani de proceduri

1 minut de citit Publicat la 13:06 07 Iul 2013 Modificat la 13:06 07 Iul 2013
"Ambasadorul lui Ben Laden în Europa" a fost expulzat după mai mulţi ani de proceduri
Foto: Agerpres/AP
Avionul care îl transporta pe islamistul radical Abu Qatada, expulzat de Londra după mai mulţi ani de proceduri, a aterizat duminică dimineaţă la Amman, a anunţat un oficial iordanian, citat de AFP, conform Mediafax.
"Abu Qatada a ajuns pe aeroportul Marqa", la est de Amman, a declarat acest oficial sub acoperirea anonimatului. 
"El era escortat de agenţi britanici şi iordanieni, care l-au predat anchetatorilor de la Curtea de Securitate a statului", a adăugat el.
Acest tribunal militar este situat în apropierea aeroportului. Tatăl lui Abu Qatada, fraţii săi şi alţi membri ai familiei se aflau în faţa clădirii, unde urma să fie condus clericul radical, a constatat un fotoreporter al AFP. 
Considerat o vreme "ambasadorul lui Ben Laden în Europa", Abu Qatada a fost expulzat în cursul nopţii din Marea Britanie. 
Condamnat în contumacie de Iordania în două cazuri de planificare a unor atentate, clericul, care a cerut azil în Marea Britanie în 1993, urmează să fie rejudecat. 
După ce a rezistat în faţa tribunalelor timp de mai mulţi ani, Abu Qatada a acceptat în mai să se întoarcă în Iordania, după ratificarea unui tratat între cele două ţări care garantează că dovezile obţinute prin tortură nu vor putea fi folosite în cadrul noului său proces.
 

×
x close