Peste 1.800 de ruși au pătruns în Polonia pe parcursul ultimilor doi ani „fără niciun temei legal”, anunță autoritățile poloneze, plângându-se că „a fost pierdut controlul” în ce privește securitatea sistemului de obținere a vizelor, relatează Politico.
Situația s-a agravat de la începutul invaziei rusești în Ucraina, spune șeful Agenției Supreme de Audit (NIK) din Polonia.
Joi, agenția și-a publicat descoperirile în ce privește activitatea ministerului de externe al Poloniei în perioada dintre 2018 și 2024, când la guvernare se afla partidul reacționar-naționalist PiS. Conform autorităților, nenumărate nereguli au fost descoperite.
„Cel puțin din noiembrie 2022 și până în mai 2023, a existat un mecanism corupt și netransparent la Ministerul Afacerilor Externe pentru a influența anumiți consuli polonezi pentru a grăbi procedurile de obținere a vizelor. Aici se includ și obținerea de vize fără ca cei care le-au solicitat să se prezinte fizic”, spune șeful NIK, Marian Banas.
Banas a pus la îndoială și programul guvernului anterior denumit „Polonia, port al afacerilor”, care încuraja specialiști și companii să se mute în Polonia. El a fost anulat de noul guvern pro-occidental al țării, condus de Donald Tusk, la începutul anului. Banas spune că vizele oferite în cadrul acestui program „nu au nicio bază legală”.
„Acesta a fost cel mai ușor, mai rapid și mai ieftin mod de a intra pe teritoriul Poloniei și Uniunii Europene, folosit de peste 1.800 de cetățeni ai Federației Ruse între 1 martie 2022 și 31 decembrie 2023”, se arată în raportul NIK. Asta în ciuda faptului că invazia rusească în Ucraina a început de pe 24 februarie 2022.
Donald Tusk a calificat raportul drept „devastator” – „După ce a început atacul împotriva Ucrainei, aproape 2.000 de ruși au primit vize pentru Polonia, de multe ori încălcând legea și sfidând sancțiunile”, a declarat liderul polonez.
Ministrul de externe al Poloniei, Radoslaw Sikorski, a declarat: „Confirmăm că o presiune scandaloasă și neavenită a fost exercitată asupra consulilor polonezi,
Nu este nimic nou pentru actuala conducere a Ministerului Afacerilor Externe și coincide cu rezultatele auditelor noastre interne. Confirmă că, din păcate, mai ales între 2018 și 2023, a existat o pierdere a controlului asupra sistemului de vize”.