În contextul tensiunilor teritoriale cu Japonia, China anunţă o măsură care îngrijorează întreaga lume. Oficialii chinezi au anunţat o creştere considerabilă a bugetului militar pe 2013, relatează
AFP. Bugetul pentru apărare chinez este al doilea cel mai mare din lume, după cel al Statelor Unite. Acesta a crescut în 2013 cu 10,7%, ajungând la 720,2 miliarde de yuani (88 de miliarde de euro).
Potrivit experţilor Pentagonului, în realitate, bugetul militar alocat de către China depăşeşte cu mult suma declarată.
Rick Fisher, reprezentant al International Assessment and Strategy Center, estimează că statul chinez a alocat peste 300 de miliarde de dolari (230 de miliarde de euro) Armatei Populare de Eliberare (APE), cea mai mare din lume. Armata chineză dispune de un efectiv de 2,3 milioane de militari.
"O asemenea creştere, de două cifre, nu este surprinzătoare", a comentat Arthur Ding, expert din Taiwan pe probleme legate de armata chineză. "Creşterea economică a Chinei îi perimite să susţină o creştere de două cifre în bugetul său de apărare".
Pentru 2013, Beijingul a mai anunţat şi un obiectiv de creştere a PIB de 7,5%.
Bugetul militar al Chinei a fost dezvăluit în ziua deschiderii sesiunii plenare a Adunării Naţionale Populare (ANP, Parlament).
"Am intensificat pregătirile de luptă", a declarat premierul în exerciţiu Wen Jiabao, în faţa celor 3.000 de delegaţi reuniţi în Marele Palat al Poporului din piaţa Tiananmen.
"Ne vom consolida cu fermitate suveranitatea, securitatea şi integritatea teritorială", a precizat el.