Antena 3 CNN Externe Dezastru în Norvegia, după ce zeci de case au fost înghițite de pământ, iar 21 de persoane sunt dispărute

Dezastru în Norvegia, după ce zeci de case au fost înghițite de pământ, iar 21 de persoane sunt dispărute

Claudia Popovici
1 minut de citit Publicat la 18:15 30 Dec 2020 Modificat la 18:15 30 Dec 2020
o_1eqq4i20m1lla11giacr9ni2tlb.jpg

Alunecarea de teren a spulberat peste 10 clădiri, miercuri dimineaţa, într-o zonă rezidențială din localitatea Ask, aflată la 40 de kilometri de Oslo. Aproximativ 700 de persoane au fost evacuate, potrivit poliției.

"Am fost trezit de sunetul unui elicopter care zbura deasupra și apoi poliția a sunat, spunându-ne să evacuăm”, a declarat  un localnic pentru TV2 Kjetil Aamann, a cărui casă este situată la doar 50 de metri de marginea alunecării de teren.

Mai multe persoane au fost rănite, dintre care una se află în stare critică. Alte 21 de persoane sunt date dispărute.

Din imagini se observă cum una din case cade în timp ce altele încă rezistă pe marginea craterului.

Persoanele dispărute erau din casele din zona cea mai interioară a alunecării de teren, dar nu este incă clar dacă au fost prinși în alunecarea de teren, au fost plecați în acel moment sau au reușit să scape, a spus poliția.

”Ar putea fi oameni prinși... dar în același timp nu putem fi siguri pentru că este vacanța de An Nou ceea ce înseamnă că oamenii ar putea fi în altă parte”, a spus premierul Erna Solberg, care a subliniat că ”este o catastrofă”.

Operaţiunea de căutare şi salvare ar putea dura zile

”Situația este încă instabilă și este imposibil să depunem vreun efort de salvare decât prin intermediul elicopterului”, a mai spus premierul Erna Solberg.

Răniții au fost transportați la spital, iar o casă de bătrâni din apropierea zonei afectate a fost evacuată.

×
x close