Antena 3 CNN Externe Alexandru, românul dat dispărut de familie în Italia, a fost găsit după două săptămâni de căutări

Alexandru, românul dat dispărut de familie în Italia, a fost găsit după două săptămâni de căutări

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 22:29 05 Aug 2023 Modificat la 23:04 05 Aug 2023
New Project (3)

În data de 17 iulie, Alexandru Isidor Negustoru, un român în vârstă de 26 de ani și rezident în Chivasso, a părăsit locuința sa și nu s-a mai întors.

Familia s-a îngrijorat atunci când nu a primit nicio veste de la el și a informat poliția italiană despre dispariția sa.

Din acel moment, atât autoritățile cât și familia, rudele și prietenii lui Alexandru au început căutările.

În dorința disperată de a-l găsi, familia tânărului a solicitat sprijinul asociației „Penelope Piemonte”, specializată în cazurile de persoane dispărute.

Citește și: Fetiţa dispărută şi găsită prin sistemul RO-Alert a fost răpită şi abuzată chiar de cel care a sunat la 112

Eforturile de căutare s-au extins și în afara granițelor Italiei, sperând că acesta va fi găsit.

Pe data de 5 august, presa din Peninsulă a anunțat că poliția a reușit să-l localizeze pe român.

Membrii familiei au confirmat că Alexandru a fost găsit în Milano și a fost escortat înapoi la Chivasso de către carabinieri.

Momentan, nu se cunosc detalii cu privire la starea sa sau ce s-a întâmplat cu el în cele două săptămâni în care a fost dispărut, potrivit Torinotoday.

×
x close