Antena 3 CNN Externe Alexander Pecherski, eroul evadării din lagărul nazist de la Sobibor, omagiat la Moscova

Alexander Pecherski, eroul evadării din lagărul nazist de la Sobibor, omagiat la Moscova

M.T.
2 minute de citit Publicat la 18:44 14 Oct 2013 Modificat la 18:44 14 Oct 2013
Alexander Pecherski, eroul evadării din lagărul nazist de la Sobibor, omagiat la Moscova

Rusia a comemorat, luni, împlinirea a 70 de ani de la revolta din lagărul nazist de la Sobibor (sud-estul Poloniei), unde a avut loc cea mai importantă evadare de prizonieri dintr-o tabără nazistă în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, informează AFP, citată de Agerpres.

Evadarea, care a avut loc  pe 14 octombrie 1943, a fost organizată de un ofiţer al Armatei Roşii, un eveniment trecut sub tăcere timp de mai multe decenii de autorităţile din fosta URSS.

Cu ocazia acestui eveniment, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a însărcinat Ministerul Apărării cu elaborarea unui proiect pentru „imortalizarea eroilor care au participat la revolta din lagărul de exterminare nazist de la Sobibor”.

Acţiunea a fost iniţiată de Consiliul Consultativ pentru drepturile omului de la Kremlin, care a solicitat decernarea post-mortem a ordinului Eroi ai Rusiei - cea mai înaltă distincţie a ţării - organizatorului revoltei, locotenentul Alexander Pecherski.

Oficialii sovietici au ascuns meritele lui Pecherski, din cauza orifginilor evreieşti ale acestuia.

Ofiţerul Pecherski nu numai că nu a primit nicio decoraţie pentru rolul său major jucat în organizarea revoltei, în timpul căreia circa 400 de prizonieri au încercat să evadeze, dar a fost şi persecutat în timpul campaniilor antisemite din perioada stalinistă.

„În mod evident, regimul totalitar nu era interesat de acest act eroic”, a declarat pentru AFP şeful Consiliului Consultativ pentru drepturile omului de la Kremlin, Mihail Fedotov.

„Nimeni nu voia să-şi asume riscul de a atrage atenţia asupra lui”, a adăugat istoricul Iuri Dombrovski.

Locotenentul Alexander Pecherski a fost luat prizonier după ce a fost prins într-o ambuscadă şi a fost trimis în lagărul de exterminare de la Sobibor, în septembrie 1943.

La mai puţin de un an de la sosirea sa la Sobibor, el a organizat împreună cu alţi prizonieri o revoltă, ucigând pe unul din zecii de ofiţeri SS şi mai mulţi gardieni ucraineni. Circa 300 de prizonieri au reuşit atunci să fugă, în timp ce alţi 80 au fost ucişi. Aproape 170 de prizonieri au fost ulterior capturaţi de nazişti şi împuşcaţi alături de alţi prizonieri care nu participaseră la revoltă.

Naziştii au demolat ulterior lagărul de la Sobibor pentru a şterge orice urmă a acestei tabere unde au fost ucise peste 250.000 de persoane.

După ce a scăpat de la Sobibor, Pecherski s-a întors pe front. Dar în timpul campaniei antisemite lansate în fosta URSS după terminarea războiului, el a devenit ţinta persecuţiilor, iar autorităţile sovietice au făcut totul pentru ca revolta de la Sobibor organizată de un evreu să fie dată uitării.

Pecherski a putut găsi un prim loc de muncă doar după moartea lui Stalin, într-o uzină. Deşi a rămas în contact cu alţi evadaţi, el nu a primit niciodată permisiunea de a călători în străinătate pentru a participa la ceremonii comemorative sau la procese ale criminalilor nazişti.

Alexander Pecherski a murit în 1990, la Rostov pe Don, în oraşul său natal, unde aproape nimeni nu ştia că el a fost iniţiatorul singurei evadări în masă reuşite dintr-un lagăr nazist, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Luni, o ceremonie comemorativă a fost organizată într-o sinagogă din Moscova, în prezenţa reprezentanţilor administraţiei prezidenţiale şi a Ministerului Apărării.

Acţiunea lui Pecherski a devenit subiectul unui film din 1987, "Evadare din Sobibor", în care actorul olandez Rutger Hauer a avut rolul principal.

De asemenea, o stradă din Israel şi un memorial din Boston poartă numele lui Pecherski.

×
x close