Un seism puternic cu magnitudinea de 6,7 pe Richer a zguduit sudul Turciei şi Insula Kos a Greciei, noaptea trecută. Cel puţin două persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte 200 au fost rănite, potrivit publicaţiei The Guardian.
Cutremurul a avut epicentrul în Marea Egee, la 12 kilometri de destinaţia turistică Bodrum şi s-a produs la o adâncime de 10 kilometri. Seismul a fost urmat un tsumani de mici dimensiuni care a inundat staţiunea Bodrum şi insula elenă, dar şi de 20 de replici. Cele mai puternice au avut magnitudinea de 4 şi 4.6 grade pe scara Richter. Mai multe clădiri au fost avariate.
De teama unui nou cutremur, oamenii refuză să se întoarcă în hoteluri şi stau pe străzi.
Serviciul de pompieri grec a declarat că a salvat trei persoane rănite, prinse sub dărâmături.
Preşedintele comisiei de gestionare a situaţiilor de urgenţă din Turcia a avertizat cetăţenii cu privire la posibilitatea unor viitoare replici şi a declarat că în Turcia nicio persoană nu a fost ucisă.