Alertă pe coasta de est a Statelor Unite din cauza uraganului Earl, care ar putea ajunge miercuri în apropierea litoralului american.Uraganul a provocat distrugeri importante pe mai multe insule din Marea Caraibelor, însă fără a provoca victime. Câteva insule din Carolina de Nord vor fi evacuate chiar de marţi.
Chiar dacă a trecut pe la mare distanţă de insule, uraganul Earl şi-a făcut simţită prezenţa prin valuri uriaşe, ploi torenţiale şi rafale de vânt care au atins chiar şi 215 kilometri pe oră. În Puerto Rico, aproape 190.000 de oameni au rămas fără curent electric, iar 60.000 - fără apă potabilă.
Furtuna a fost şi mai necruţătoare pentru zeci de familii sărace din Republica Dominicană. Acestea au fost evacuate temporar în adăposturi sigure, dar, la întoarcere, şi-au găsit casele parţial distruse.
Navele de croazieră s-au adăpostit în porturi, iar numeroase curse aeriene au fost anulate. EARL se îndreaptă acum spre nord-vest şi ar putea aduce, în următoarele zile, ploi şi vânt puternic pe aproape toată coasta de est a Statelor Unite.
Meteorologii avertizează că litoralul atlantic nu a mai înfruntat o asemenea furtună de la uraganul Bob, din 1991. Autorităţile federale au distribuit, în statele ameninţate, rezerve de apă, hrană, pături şi generatoare electrice.
Antena 3