Antena 3 CNN Externe Alertă maximă în India. Mai multe avioane ar putea fi deturnate de teroriști

Alertă maximă în India. Mai multe avioane ar putea fi deturnate de teroriști

<1 minut de citit Publicat la 17:20 16 Apr 2017 Modificat la 17:20 16 Apr 2017
o_1bdri5lvcfc61kje1p4n10vphqs8.jpg

Aeroporturile internaţionale din trei oraşe indiene, Mumbai, Chennai şi Hyderabad, au fost plasate duminică în alertă maximă de securitate după ce poliţia a primit informaţii cu privire la o posibilă tentativă de deturnare a unor avioane, informează DPA, care citează oficialităţi indiene şi informaţii din presa locală. 

"Am sporit şi am întărit patrulele şi controlul la toate cele trei aeroporturi", a declarat O.P. Singh, director general al Forţei Centrale de Securitate a Industriei (CISF), care supervizează securitatea aeroportuară. 

Alerta a fost dată după ce poliţia din Mumbai a primit informaţii privind o posibilă tentativă de deturnare a unor aparate de zbor, a transmis postul de televiziune NDTV. 

Tuturor companiilor aeriene li s-a cerut să fie extra-vigilente şi să evite procedurile de check-in făcute pe ultima sută de metri, a declarat Singh. "Pasagerilor li s-a cerut să coopereze şi la toate cele trei aeroporturi au fost trimişi câini dresaţi pentru detectarea drogurilor şi a explozibililor", a adăugat oficialitatea indiană. 

×
Etichete: avion teroristi India
x close