Angajaţii căilor ferate din Franţa au început o serie de greve care ar putea perturba grav traficul feroviar în următoarele luni. Aproape jumătate din salariaţii societăţii feroviare au încetat lucrul. Marți vor circula un singur tren de mare viteză din opt şi un tren regional din cinci.
Vor fi de asemenea afectate trenurile internaţionale Eurostar şi Thalys. Sindicatele vor să repete acţiunea de protest din cinci în cinci zile.
Tot marți sunt programate greve şi la compania aeriană Air France şi în sectorul energetic.
Ministerul Afacerilor Externe a emis o atenţionare de călătorie care menţionează că românii aflaţi în situaţii dificile, în urma grevelor, pot solicita asistenţa Ambasadei României de la Paris.