Este alertă în toate statele Uniunii Europene din cauza bancnotelor contrafăcute puse în circulație. Ultimele informații arată că tot mai mulți bani falși sunt folosiți în tranzacții comerciale și în alte operațiuni financiare. Și în România fenomenul ia amploare.
Luăm contact tot mai des cu bancnote false. Aceasta este concluzia la care au ajuns băncile centrale. De exemplu, în primele luni ale anului, în Germania a fost descoperit un nivel record de bani falși. Vorbim de peste 38.500 de bancnote false, în valoare de 2,4 miliarde de euro. Și în România ia amploare acest fenomen și asta pentru că anul trecut au fost descoperite aproximativ 6.000 de bancnote false, în creștere față de anul 2022. Din aceste 6.000 de bancnote false, doar aproape 800 au fost descoperite înainte să intre în piață.
Cum recunoaştem o bancnotă falsă
Sunt niște elemente la care trebuie să fim atenți atunci când vedem o bancnotă şi vorbim în primul rând de bancnota de 100 lei, pentru că aceasta este cea mai contrafăcută. Sunt în jur de 11 elemente de siguranță pe această bancnotă. De exemplu, avem microperforațiile. În cazul bancnotei de 100 lei, aceste microperforații le regăsim în dreptul elementului floral. Sunt vizibile aceste microperforații în momentul în care punem bancnota în fața unei surse de lumină. Un alt astfel de element este microtextul. Şi, în ceea ce privește bancnota de 100 lei, avem BNR 100, scris, foarte, foarte mic, vizibil doar în momentul în care folosim o lupă în unele zone de pe bancnotă și, de asemenea, avem imprimarea în relief. Este probabil cel mai simplu de observat acest element de siguranță şi asta pentru că anumite elemente sunt imprimate în relief şi se pot simți atunci când atingem banii.
Nu doar elementele de siguranță sunt importante, pentru că avem și numite elemente de grafică, unul dintre ele fiind chiar portretele cu care ne-am obișnuit și care sunt prezente pe toate bancnotele. În cazul bancnotei de 100 lei vorbim despre portretul dramaturgului I. L. Caragiale. Acestea sunt doar câteva dintre elementele prezente pe bancnote. Inclusiv Banca Națională a dezvoltat o aplicație unde sunt prezentate toate elementele la care trebuie să fim atenți.