Virusul vinovat de această epidemie a suferit o mutaţie şi s-a transmis de la porc la om. Gripa porcină este o boala infecţioasă extrem de contagioasă. Medicii americani au înfiinţat centre operative de urgenţă şi analizează tulpina virusului. Ei au reuşit până acum să identifice o tulpină aviară, două porcine şi una umană. În Statele Unite nu s-au înregistrat decese, dar opt oameni au fost contaminaţi şi sunt ţinuţi sub supravegherea atentă a medicilor.
Medicii ameriani recunosc că sunt foarte îngrijoraţi de această situaţie. ?Înţelegem că oamenii sunt îngrijoraţi în legătură cu această situaţie. Am primit semnale de la populaţie care este îngrijorată aşa cum suntem şi noi. Îngrijorarea noastră s-a amplificat în lumina noilor informaţii pe care le-am primit."
Organizaţia Mondială a Sănătăţii se teme că noua tulpină a virusului gripei porcine ar putea dea naştere unei pandemii: ?Nu ştim dacă acest virus al gripei porcine sau un alt virus gripal va produce următoarea pandemie. Oamenii de ştiinţă din întreaga lume continuă să monitorizeze acest virus şi iau foarte în serios ameninţarea pe care acesta o ridică."
Situaţia din Mexic este foarte gravă. Aici, numărul victimelor este în creştere. Cursurile au fost suspendate în şcolile din capitala Ciudad de Mexico. Preşedintele mexican, Felipe Calderon, şi primarul din Mexico City, Marcelor Ebrard, şi-au suspendat programul oficial, pentru a gestiona situaţia de urgenţă.
Antena 3