Secret Service a plasat Casa Albă sub măsuri stricte de securitate, din cauza a două evenimente potenţial periculoase.
Agentul Secret Service Brian Leary a declarat că o unitate canină a detectat iniţial un vehicul suspect, la scurt timp după ora 10.00 (17.00, ora României). Câinele special antrenat a detectat vehiculul la intersecţia dintre 16th Street şi bulevardul Constituţiei din Washington.
Unitatea "K9 a dat alerta privind un vehicul de la (intersecţia dintre) 16th şi Constituţiei, în această dimineaţă, la 10.10 (17.10, ora României)", a afirmat Leary într-un e-mail pentru publicaţia The Hill. "Acesta este investigat în prezent", a adăugat el.
Leary a adăugat că un magazin mobil din apropierea Casei Albe, la intersecţia dintre străzile 15 şi G, a început să scoată fum, probabil din cauza unui incendiu.
"Unul dintre magazinele mobile de la (intersecţia dintre) 15 şi G a avut aparent o problemă legată de fum sau foc, care acum este sub control", a adăugat agentul Secret Service în e-mail, precizând că pompierii sunt la faţa locului.
Anterior, Reuters a relatat că un zgomot puternic a declanşat o alertă de securitate la Casa Albă, sâmbătă, chiar înainte ca preşedintele Barack Obama şi familia sa să plece cu elicopterul.
Zgomotul puternic care s-a auzit pe peluza de sud a Case Albe i-a determinat pe agenţii Secret Service să mute jurnaliştii în sala de conferinţe şi să închidă uşile, iar clădirea a fost blocată.
Obama şi familia sa nu se aflau în acel moment pe peluza de sud a reşedinţei prezidenţiale. Preşedintele şi familia sa urmau să plece cu elicopterul de la Casa Albă spre baza aeriană Andrews, pentru a lua avionul Air Force One spre Selma, în statul Alabama, unde se comemorează 50 de ani de la un marş pentru drepturile civice.