Alertă cu bombă într-un tren de pasageri cu destinaţia Amsterdam. Poliţia olandeză din Barneveld a căutat explozibil într-un tren care venea din Germania, toţi pasagerii fiind evacuaţi, informează
AFP.
Potrivit purtătoarei de cuvânt a municipalităţii Barneveld, o echipă de poliţie specializată în explozibili urmează să vadă dacă există o bombă. În tren se aflau aproximativ 300 de pasageri, care au fost evacuaţi. Locuitorii fermelor situate în apropierea trenului au fost de asemenea evacuaţi, a mai declarat purtătoarea de cuvânt.
Autorităţile olandeze au oprit trenul după un avertisment din partea autorităţilor germane, cărora o pasageră a trenului le-a spus că a considerat suspect comportamentul altui pasager.Pasagerul suspect părăsise trenul, înainte de oprire şi evacuare.
Pasagerii evacuaţi şi-au continuat călătoria cu autobuzul care le-a fost pus la dispoziţie.