Aproape o cincime din populaţia oraşului german Koblenz a fost nevoită să-şi părăsească locuinţele marţi pentru a le permite autorităţilor să dezamorseze o bombă din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, relatează agenţia DPA.
Peste 20.000 de persoane au fost evacuate pe o rază de un kilometru de la locul bombei, inclusiv dintr-o închisoare şi un spital, potrivit unui purtător de cuvânt al municipalităţii.
Bomba de aviaţie, de 500 de kg, a fost descoperită luni, în cursul unor lucrări de construcţii pentru o grădiniţă de copii.
''În zonă vor avea loc cercetări pentru descoperirea unor alte eventuale materiale explozive, astfel că nu va fi nevoie de o a doua evacuare'', a precizat purtătorul de cuvânt.
Oraşul Koblenz a fost în mare măsură distrus de bombardamente în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.