Fotbaliştii naţionalei Germaniei, care vor juca vineri seară un meci amical cu naţionala Franţei, au fost evacuaţi din hotelul Molitor din Paris, după ce s-a anunţat o alarmă cu bombă, a anunţat cotidianul
Bild.
Potrivit sursei citate, toate persoanele aflate au fost evacuate din clădirea situată în arondismentul XVI din Paris.
Poliţia franceză percheziţionează hotelul, iar un larg perimetru de securitate a fost amplasat, antrenând şi devierea unei linii de autobuz.
Germania joacă, vineri, un meci amical în compania Franţei, de la ora 22.00, pe Stade de France.